Home Despre noi Call book Concursuri Articole Repetoare APRS Retea de urgenta EME Linkuri Bazar Contact

Emoţiile unui examen

A venit vremea ca să depăşesc stadiul de începător, limitat doar la frecvenţele, unde eşti limitat la câteva frecvenţe, aşa de înalte
şi distanţe relativ scurte. Categoria a IV-a este foarte bună pentru începători. Nu se aud greşelile prea departe şi orice mustrare
a „bătrânilor” nu este auzită chiar de toţi.


Am încercat să intru în rândul scurtiştilor şi acolo limitat, dar mai poţi să-ţi mai lărgeşti orizonturile.

M-am alăturat şi eu celor 24 de candidaţi, viitori începători sau doritori la o categorie superioară. Emoţiile au fost mari.

Subiectele din regulament şi protecţia muncii au fost relativ uşoare, nu de alta, dar eşti obligat să le cunoşti foarte bine.

Proba la radiotehnică a cam dat emoţii, a cuprins subiecte care, unele, erau la un nivel mult mai ridicat, legate în special de experienţă ta practică, de cea ce ai auzit pe bandă sau ai apucat să citeşti şi să asimilezi din revistele Radioamatorul.

La telegrafie, au cam „ţiuit” urechile noastre, dar sper că ne-am descurcat bine. Până la aflarea rezultatelor mai este, dar aşteptăm.

În pauza dintre probe, ne-am împărtăşit experienţa şi emoţiile, am cunoscut în „video” pe cei veniţi din Timişoara, Arad, Baia Mare şi pe un ”mobil” arădean, stabilit tocmai la Topliţa.

Deoarece după un astfel de examen ţi se descarcă complet „bateriile”, am făcut o „alimentare” mai lungă cu cele necesare, la un plăcut restaurant. Subietul la ordinea zilei a fost „Intâlnirea radiomatorilor din Pecica, în ultima sâmbătă a lunii mai.


Şi toate acestea s-au întâmplat datorită celor trei reprezentanţi ai radiocluburilor din Pecica: Yo2KBB? prin Yo2BYD op. Bela, Yo2KQD prin Yo2LFP op. Doru şi Yo2LIE op. Iani.

 

Ţinem să mulţumim tototdată şi reprezentanţilor de la I.G.C.T. din Timişoara pentru amabilitatea cu care au răspuns pentru organizarea examenului.

Cu respect şi stimă,
Yo2MAB op. George,
73 pentru cei care „ne-au creat astfel de emoţii”.

Link: Galerie foto – poze de la eveniment

« inapoi

Sponsori

Copyright © 2011 Radio Club Admira Arad.